Fost sportiv de performanță și multiplu campion național la polo cu echipa CS Dinamo București. Mihai Aurelian Mazilu s-a alăturat clubului AQUAHOLIX în 2023. Cu peste 25 de ani de experiență în polo pe apă și peste 15 ani în domeniul fitnessului și al pregătirii fizice, acesta a dezvoltat o abordare clară și eficientă, menită să-i ajute pe cursanți să-și găsească propriul ritm și să progreseze constant.
Fie că lucrează cu sportivi de performanță, adulți sau copii, aflați la primele interacțiuni cu apa, Mihai își centrează întotdeauna stilul de predare pe nevoile și potențialul fiecăruia. Calm, empatic și foarte disciplinat, pune accent pe siguranță, tehnică și progres real. Pentru el, succesul nu se măsoară doar în rezultate, ci în consecvență, comunicare și încredere reciprocă. Astfel, fiecare antrenament este o ocazie excelentă de a inspira și de a construi relații autentice, bazate pe respect și dorința sinceră de a ajuta oamenii să-și depășească limitele.